Va spuneam intr-un post anterior despre cat de frumosa si minunata e casuta mea :D . In acest post ma gandesc ca nu ar strica sa povestesc care a fost drumul, sau mai bine zis care au fost drumurile, care adunate au dus pana la urma pe strada mea.
     Cumpararea unei locuinte in Romania se poate transforma din vis in cosmar, cand esti nevoit sa suporti toanele angajatilor bancii pe nervii, timpul si banii tai…
      “Oferta ideala sa te linistesti si sa ai in sfarsit locuinta mult visata. Dobanda mica, rate acceptabile. Rapid, sigur, eficient. Un program unic pentru o familie fericita: Prima Casa”. Cam asa suna textul de pe un pliant, de la BCR, cu care m-am jucat si l-am indoit in nenumarate feluri, in asteptarea unui consultat care sa-mi explice mai multe. Eram in recunoastere. La un prim calcul, ma incadram. Asa ca am cerut o lista cu toata hartogaraia care trebuia la dosar. La credite, o doamna care vorbea foarte mult si niciodata nu-mi raspundea la ce o intrebam eu… Orice intrebare o deranja si de fiecare data mi se parea ca e atat de ocupata incat incurc. Se purta de parca as fi cerut sa-i cumpar propria-i casa sau sa ma mut la ea. Cand am inceput sa aduc actele, de fiecare data aceeasi placa. “Da, sunt ok, dar mai lipseste ceva.” De cate ori ma duceam, impreuna cu o colega de servici, care isi facea si ea dosar de creditare numai ca la alta sucursala a bancii, ii spuneam: sa vedem, ce mai lipseste de data asta. Si uite asa, trecusera cateva saptamani bune. Daca spuneti ca este mult, va spun ca al meu a fost un caz fericit, fiind ajutata de seful meu care stia cand se mai schimba o declaratie, cum sa facem sa nu mai fim amanate, atat eu cat si colega mea, atat de mult. Faza cea mai tare, a fost cand am sunat eu consultatul bancar la care eram si i-am zis ca s-a schimbat o declaratie. La care ea: da? puteti sa mi-o trimiteti pe mail?” Genial: eu, client, instiintez banca cu privire la actele care imi trebuie mie. De ce oare am impresia ca trebuia sa fie invers?
     Buuun. Se finalizeaza dosarul, care parea sa fie complet pentru moment. Hai sa facem o simulare, conform cu veniturile, sa vedem cat imi poate da banca. Si mi se zice o suma, la care daca mai erau inca vreo 4000 de euro, ar fi fost perfect. Ce idee ii vine consultantei: “faceti repede un credit de nevoi persnale, nu trebuie sa puneti decat 50 lei pe luna, si va putem da mai mult!” Stau asa, ma uit la ea si gandesc: ma, poate n-aud bine. Ce sa fac? intreb eu. Si primesc acelasi raspuns cu acelasi entuziasm plus doua brosuri in mana. Eram in stare de soc. Ma uit la colega mea, colega mea la mine, si imi dau seama ca intelesese si ea acelasi lucru ca si mine. Care-i logica? intreb eu. Cu cat sunt mai indatorata, cu atat imi dati bani mai multi? Iar acum doua saptamani primeam cate trei telofoane pe zi ca sa-mi inchid toate creditele, ca sa-mi poata acorda credit cu Prima Casa. Si primim raspuns cu zambetul pe buze ca nu trebuie sa dau raspuns pe loc, ca ma mai pot gandi. Banuiesc ca ar fi trebuit sa ma simt usurata, or sort of… insa eu incepeam sa-mi iau gandu’ de la casa mea. Am plecat impreuna cu colega mea si vorbeam amandoua si nu intelegeam logica. Ajungem la firma, si-i explicam sefului care ne da raspunsul normal, care l-ar fi dat oricui i-am fi explicat asta: v-a scapat voua ceva, e imposibil. Si suna el si, surpriza, i se explica acelasi lucru. Cerand explicatii, i s-a spus sa ia legatura cu directoarea bancii. In cele din urma, se pun toate cap la cap si se realizeaza ca este absurd.
     In sfarsit… completasem dosarul, a venit vremea sa facem evaluarea locuintei. Alta distractie: va puteti inchipui ca se pot face intr-o incapere goala 35 de poze pt o evaluare, cand normal mai mult de 4 poze nu aveau de ce sa se faca, ca doar nu s-a comis vreo crima pe acolo si ia urma prafului.
     Am trecut in cele din urma si de evaluare care a fost pe pretul care imi trebuia.
Acum, mai aveam de trecut un hop: Fondul de Garantare, acolo unde se facea inca o data analiza generala a dosarului si verificarile de rigoare in legatura cu locuinta cumparata. “Dosarul este complet. Mai ramane sa-l verifice colegii de la juridic si dupa il trimitem imediat la Fond”, mi-a zis prin doamna noastra. Probabil cei de prin banci au o alta dimensiune asupra timpului, caci imediatul asta a insemnat aproape o luna. Aveam impresia ca o sa cumpar Casa Poporului…
     Ajunsesem prin luna decembrie. Lumea alerga dupa cumparaturi si cadouri, iar eu ma gandeam ca trebuie sa platesc chirie inca o luna si ca dosarul meu zace la banca.
     Dupa telefoane si telefoane, din toate partile, de cred ca ma cunoste tot BCR-ul daca spune cineva Iosifidis, pe la sfarsitul lui decembrie, primesc un telefon de la doamna consultant care imi zice ca dosarul mi-a iesit de la Fond iar creditul aprobat. Era pe 23 decembrie. In Ajun de Craciun, aveam semnatura pe contractul de vanzare-cumparare pentru casa. Eram proprietara. Sunt proprietara.
     Satisfactia ca ai casa ta e foarte mare. Si realizez cat de mult mi-am dorit sa am un loc al meu, de abia dupa ce m-am mutat si incep sa-mi aranjez cum vreau eu. Aproape ca nu mai tii cont de ce a fost pana acolo… Si, uite asa, maine vine cineva sa-mi faca masuratori pentru mobila pe care mi-o voi face la comanda. O sa revin cu poze si eventual cu publicitate, in functie de serviciile prestate :D
     Eu spun ca pana la urma, merita un pic de efort, sa-ti atingi scopul propus, ca ai satisfactie mai mare ca te-ai muncit pentru ce ai si esti cu capu’ sus, tot timpul!