De ce ne este greu sa recunoastem ca gresim? joi, Mar 25 2010

     Ma uit in stanga si in dreapta mea si constat cu stupoare, dar si cu candoarea specifica naturii  mele (usor naiva cateodata… sau nu.) ca foarte putini stiu sa spuna “iarta-ma, am gresit” sau “scuza-ma, imi pare rau”.
     De ce?
     Din cauza evaporarii acestor spuneri se pierd legaturi, neintelegeri se produc, ”poduri” nu se mai pot repara, sentimente se racesc, orgolii rasar, resentimente tasnesc s.a.m.d.
     Cateodata e atat de simplu sa evitam ruperile !
     Am gresit, da. Am gresit de multe ori in viata. Cu ani in urma eram atat de infatuata si de obraznica incat “iarta-ma” mi se parea ceva de neconceput. Ma gandeam ca “iarta-ma” ar trebui spus doar daca dai in cap cuiva… or sort of.
     Nici scuzele nu le scoteam mai des, desi parca-parca la capitolul scuze stateam mai bine. Oricum, mai bine recitam instant Luceafarul de trei ori la rand, decat sa spun ”scuza-ma, am gresit”. In timp insa, am observat ca, din anumite cauze, oamenii nu erau  foarte rabdatori si nici foarte ingaduitori cu mine, iar cea mai mica greseala era taxata imediat, prin cuvinte dure si atitudini care ma nedreptateau. Iar eu refuzam sa inteleg ca un simplu “iarta-ma” sau “imi pare rau” putea schimba totul.
     La inceput mi-a fost greu. ”i..a…r…t…(uf ce greu!!). aaa..m…a” parca aveam cinci bolovani atarnati de gura (si culmea! eu chiar greseam!). Dar, am constatat ca scuzele mele erau receptate, intelese, acceptate. La fel si parerile de rau. Pe urma, am devenit si sincera, n-am mai jucat doar un rol. Am simtit ca, daca sunt onesta si recunosc ca am procedat gresit, o sa ma simt si eu eliberata iar cel/cea caruia.careia ii cer scuze va sti  ca  vorbesc din inima.
     Azi, daca fac un gest aiurea, sau daca jignesc prin lipsa mea de tact si rabdare uneori, in 99 % din cazuri revin si spun: ”stiu ca am exagerat”, ”stiu ca am gresit, scuza-ma”, ”hai nu te supara, am si eu zile si zile”.
     Si sunt mai mereu inteleasa. Pentru ca sunt sincera.
     Dar aceeasi pretentie o am si de la cei din jur. Nu ma mai asez sa judec oamenii care se reped sa latre la mine, dar daca cineva s-a luat de mine, si degeaba si fara sa-si ceara scuze apoi sau macar sa-si schimbe atitudinea in vreun fel, spun simplu ”stop, gata”. Iar de obicei, daca ajung pana la celebrul “stop, gata”, nu ma mai intorc.
     Nu lasati lasitatea sa va dea peste creier! Chiar acum, daca stiti ca ati gresit fata de cineva spuneti simplu “as vrea sa-mi cer iertare, imi pare rau”. E simplu si de durata!

8 Responses »

 

Cand disperarea intrece… talentul duminică, Mar 21 2010

     Am sta mult si m-am gandit, m-am razgandit, cu privire la ce titlu sa aleg pentru postul care urmeaza. Ar fi destule de spus… in timp ce ascult senzatia muzicala a ultimelor zile “Telephone”, Lady Gaga si Beyonce. Sunt a 2.979.967-a “accesare” pe youtube.  Are ceva profund pop. Dupa doua ascultari deja fredonez melodia. Intriga insa declaratiile despre “inteligenta” clipului. E din seria femeia-care-se-revolta-se-dezbraca-ai-omoara-barbatul.
    E amuzanta povestirea sarcastica a clipului de pe Guardian. La fel de interesante comentariile fanilor Gaga care nu iarta ironia. Numai ca ironicii au de data asta dreptate: tarantino cu ceva referinte – Michael, Madonna etc.
     Butonand televizorul intr-o seara, am vazut intr-una din serile trecute o editie a stirilor de pe “Acasa” cum 90% dintre personajele prezentate acolo erau deja colorate, evidentiate si schimonosite in stilul “gaga” cu vopsea pe fata, accesorii ultraexotice. Cliseizarea imaginii gaga e una dintre cele mai stranii intamplari totusi, avand in vedere ca artista este de putina vreme pe piata muzicala, dar a avut grija sa iasa in evidenta la orice escapada artistica si fotografica, fructificand din plin orice moment.
   Beyonce, recunosc, mi-a placut dintotdeauna. Lady Gaga mi-a atras din prima cu forta ei de a rupe vestimentar globul in doua: gaga sau pre-gaga. Dar Telephone-ul… e atat de slab incat mi-a inhibat complet orice vointa de a-i asculta melodiile care-i vor mai purta semnatura. Beyonce, mult mai “cinstita” (ca sa zic asa) in clipul cu Shakira.
    Cu o imagine raman totusi: inchisoarea plina ochi de vestimentatie fetis, o metafora excelenta a unei zile bune de shopping.
   S-a vrut ceva foarte inteligent, au zis aia din echipa Gaga. Un tip furios de pe Guardian da replica, reproducand versurile:

“Eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh
Stop telephonin’ me!
Eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh
I’m busy!
Eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh
Stop telephonin’ me!
Eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh, eh “

Leave a Response »

 

Ciorapi “spijinitori” care-ti fac “picioarele moale de catifea usor incretibila” miercuri, Mar 10 2010

     Am primit acum cateva zile, prin posta, un catalog al firmei Otto. De la haine pana la bijuterii, catalogul e util, mai ales pentru cei care nu prea au timp, asemeni mie (ca de aia n-am mai scris nici de atata timp pe blog ), cu o gama variata de produse pentru fiecare segment in parte. Preturile sunt accesibile, mai ales daca tinem cont ca au inceput reducerile de primavara. La sfarsitul catalogului, am instructiunea: “puteti comanda online printr-un singur telefon la nr *** si un reprezentatnt al firmei noastre, va va prelua comanda…”. Si daca as urma pas cu pas instructiunile, as da un telefon si asa as putea sa incep un dialog cu una dintre fetele (sau unul dintre baietii, cine stie…) care raspund la telefonul magazinului online Otto, Romania: “Buna ziua. As dori si eu o vesta “perfect combinabila”, si de aici, cred ca va decurge intreaga discutie intr-una sau mai multe directii… Nu exagerez, este doar unul dintre exemplele “culese” din catalogul “Hello Romania”. 

Dupa ce as comanda vesta usor combinabila probabil ca nu m-as putea abtine de la niste pantaloni Nicki Cord “moale si dezmierdatoare” ca deh, suna prea ispititor. Pentru ca tot sper ca la un moment dat vine primavara as incerca si niste ciorapi “sprijinitori” sau mai bine nu, e tot frig afara, m-am razgandit, as mai dori niste sosete care imi fac “picioarele moale de catifea usor incretibila”.

     Repet, asa e tot catalogul, nu e o tragedie evident, e chiar amuzant dar…totusi. Trecand peste partea amuzanta a felului in care a fost tradus catalogul – ma intreb cum de o firma serioasa cum e Otto GmbH, cea mai mare companie de retail prin posta din lume si a doua de vanzari prin Internet (tot din lume), care inregistreaza in mod constant vanzari de peste 15 miliarde dolari anual, a dat drept bun de tipar un catalog atat de plin de greseli.

     Nu pot sa cred ca cei de la Otto au fost in stare sa plateasca reclame tv si n-au avut bani pentru un traducator. Mai ales cand sunt atatia studenti la facultati de profil, atatia profesori (si de germana) disponibilizati. Nu prea pot sa cred ca a fost o greseala pur si simplu, cred mai degraba ca bugetul alocat traducerii s-a cheltuit pe vreo petrecere de Craciun (pentru ca atunci s-a lansat Otto la noi) si responsabilii au dat “translate” pe Google. OK zic, au dat tradus cu ajutorul lui Google, ca nu au stiut germana, traducoatorii sunt scumpi etc. Dar ce ne facem cu limba romana? Si nu vorbesc aici de o gramatica invatata din elaborata lucrare a Stefaniei Popescu, ca deja cer prea mult. Vorbesc de cuvinte care chiar “zgaraie” urechea.
Dar, daca tot avem europarlamentari cu deosebite “succesuri”, de ce n-am traduce catalogul unei firme, care se crede ca se respecta, folosind direct “gogăl, goagăl, gogle”?!

6 Responses »