De acum ma puteti citi, ma puteti comenta pe noul meu blog mai aranjat, mai frumos, mai vesel http://www.arhivafoto.ro/raluca.
Sa ne citim cu bine! 
Trebuie doar sa stii ce simti… luni, Noi 29 2010
Uncategorized despartire, dragoste, relatie, sentimente 12:14 am
De cele mai multe ori, cand stau de vorba cu prieteni de ai mei, ma identific cu trairile lor, cu situatiile in care se afla. Ce mecanisme ciudate de “aparare”, daca as putea sa le numesc asa, are gandirea umana cand vine vorba de justificarea sentimentelor.
In momentul cand rupem o relatie, cel care a luat decizia despartirii, isi aduce aminte numai de momentele neplacute ale relatiei, invocandu-le atat pe cele trecute cat si pe cele mai actuale pentru a-si justifica pentru sine, si pentru ceilalti de multe ori, decizia facuta. Este un automatism care vine fara doar si poate in cazul tuturor aflati intr-o astfel de situatie. Este un mecanism transmis de la inima catre gandire, pentru ca aceasta sa se obisnuiasca cumva cu ideea si sa nu mai simta lipsa celeilate persoane. De partea cealalta insa, se afla persoana abandonata… care isi aduce aminte numai de momentele minunate pentrecute impreuna, tocmai pentru a-si justifica alegerea facuta acum ceva timp, alegere care a determinat inceperea unei relatii, precum si suferinta prin care trece. Intrebarea mea vine firesc si simplu: de ce e nevoie sa avem justificari daca suntem siguri de sentimentele noastre? Fie ca vrem sau nu vrem o anumita persoana de langa noi. Ce se intampla insa, cand nu mai avem nici un fel de justificari vis a vis de anumite sentimente pe care le detinem? Ce se intampla cand atunci cand esti intrebat de ce iubesti o persoana si nu stii sa raspunzi? Nu stii ce argumente sa aduci, dar sentimentul este cert insa nu-l poti justifica. Stii doar ca-l simti. Oare nu este aceasta dragoste adevarata? Eu spun ca in momentul in care cauti si identifici anumite motive pentru care iubesti o persoana, nu mai iubesti persoana respectiva ci doar motivele: ca aveti aceleasi pasiuni, ca va place aceeasi mancare, etc. Dar ce se intampla daca respectiva persoana, s-ar trezi intr-o dimineata sa-si dea seama, ca de fapt de fapt nu-i mai place pictura ci… sky-ul nautic. Ce faci? Renunti la motivul pe care-l invocai pentru a-ti justifica sentimentele si treci la sky-ul nautic, sa zicem, sau incetezi sa ma iubesti persoana respectiva?
Pana la urma… nu zic nimic nou, vreau doar sa aflu si parerea voastra. Si mai spun ca nu-i greu sa-ti recunosti sentimentele daca ele exista cu adevarat…
No comment marți, Sep 28 2010
Uncategorized angajari, animator de vacute 9:55 pm
Make me invisible! joi, Iul 15 2010
Uncategorized copie, oameni, pesronalitate, societate 9:57 pm
Ma mir de fiecare data cand vad oameni care au ca hobby principal judecata . Si cand ma refer la judecata, pornesc cu gandul la judecata de apoi: cand esti masurat din cap pana in picioare si de la puncte slabe la puncte forte.
Cand iesi pe strada nu poti sa nu auzi iscoade, la colt de strada si catalogari in functie de aparente.
Pana si moda o vad tot ca pe o comparatie. Pare a fi tot un efect de turma. Ceea ce conteaza e inventatorul si e suficient pentru a da nastere un fenomen de modelare. Sunt total de acord cu acest fenomen cand vine vorba de strategii de viata. E normal sa copiezi ceea deja a fost testat, aprobat, verificat. Dar de ce trebuie sa aplici acest mecanism in orice situatie? Unde e originalitatea, si unicitatea ta, daca mereu alergi dupa strandarde impuse de altii?
E adevarat ca tot ceea ce facem, facem prin comparatie dar oare merita sa-ti incalci propriile valori si reguli doar pentru a castiga apartenenta la un grup? Cat de nesigur trebuie sa fii sa iti vinzi propria identitate pentru a intra in rand cu lumea?
Nu pot sa nu observ ca acest fenomen este foarte frecvent si mai mult decat atat nu pot sa nu remarc ca persoanele care de obicei se lasa zdruncinate de criticile aspre care vin din jurul lor, sunt de obicei frustrate sau cauta confirmari la orice pas.
Si totusi fac parte dintr-o parte a societatii care e prea inteligenta pentru a cauta aprobari. Nu vreau sa bravez sau sa fiu snoaba insa, prin prisma gandirii mele, consider acest comportament total adecvat si lipsit de programari. Indiferent de probele aduse impotriva mea raman imuna la feedbackul superficial care vine de la oameni care presupun ca standardul lor e demn de urmat.
Mi s-a pus, si nu o data, o eticheta bazata pe propriile perceptii subiective… ale celor din jurul meu. Vrei sa ma judeci, esti liber, insa faci in zadar pentru ca nu ma ating. Nu caut sa-ti fac pe plac ci caut sa imi hranesc propria identitate.
Concluzia e una singura si certa, ca sa fie pe intelesul tuturor: nu sunt centrul Universului! Pamantul nu se invarte in jurul meu! Asa ca, te rog sa nu ma mai analizezi in tot ceea ce fac! Sunt sigura ca ai lucruri mult mai importante, pentru tine, de facut! Ignora-ma! Atat iti cer! E mult?
La cererea publicului… :D sâmbătă, Iul 10 2010
Uncategorized 9:53 am
Despre oameni… pur si simplu vineri, Iun 25 2010
Uncategorized incredre, oameni, prietenie, sentimente 10:18 pm
Eu cred ca am fost plecata pe vreo planeta, vorba unui prezentator tv, ceva timp si cand m-am intors… s-a rasucit si lumea. Ca sa ma lamuresc, poate am ramas in urma cu ceva, caut in DEX (Dictionarul Explicativ al Limbii Romane – simt nevoia sa explic pentru unii, ca sa nu ramana cu dileme), cateva definitii care-mi trebuie, si gasesc asa:
PRIETENIE, prietenii, s.f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug
Bun asa, sunt in regula eu, aceeasi notiune si definitie o regasesc si la mine… Insa nu si la altii, care cu ceva vreme in urma considerau ca pun in aplicatie destul de bine caracteristicile de mai sus. Aici insa, intervine: increderea. Si caut din nou:
ÎNCREDERE s.f. Acțiunea de a (se) încrede și rezultatul ei; sentiment de siguranță față de cinstea, buna-credință sau sinceritate a cuiva; credință. ♢ Expr. Om (sau persoană) de (mare) încredere = persoană căreia i se poate încredința orice secret, orice misiune.
Si aici raman un pic pe ganduri, pentru ca-mi dau seama ca am facut o greseala: acordand prea multa incredere unei persoane, am riscat si aceasta mi-a descoperit partile vulnerabile (sensibile, ca sa inteleaga toata lumea) si de aici… trebuie sa-mi asum vina in totalitate.
Desi pare greu de crezut, cum vorbeam la un moment dat cu o prietena (care se dovedeste a-mi fi prietena de-adevaratelea), unii au perceptie foarte limitata, si se rezuma doar la “acum” si doar la persoana care-i reprezinta, fara sa mai dea doi bani pe altii… Numai ca, stim cu totii, roata vietii se invarte, si fara sa faci nimic de genu’ razbunare (desi cateodata are un gust atat de dulce 
), iti pica la mana, fara sa ceri, ca asa e viata. Si aici imi aduc aminte de zicala unui prieten: ”M-ai inselat o data, sa-ti fie rusine; m-ai inselat a doua oara, sa-mi fie rusine”. Numai ca mie nu are de ce sa-mi fie rusine, pentru ca nu am facut nimic care sa ma faca sa ma simt in acest mod, si nici nu voi permite ca sa intample asa ceva.
Am inteles ca oamenii se impart in mai multe categorii, si nu are sens sa le arati anumite lucruri daca nu le-au inteles din prima. De asta e bine, ca sa deschizi bine ochii inainte de a-ti deschide sufletu’ cui nu trebuie, ca sa nu ai pareri de rau mai tarziu. Dar, pana la urma: un sut in cur, un pas inainte si o lectie invatata!
Sper ca si altii sa invete din asta, ca pana la urma, asta-i scopul acestui post! 
)
Si daca am tot inserat fel si fel de ciatate in acest post, nu pot sa inchei la fel: “Trust is like a mirror, you can fix it if it’s broken, but you can still see the crack in that mother f***** reflection”, and I have glasses!
P.S.: Pentru traducere, unii vor avea nevoie de Google translate, le dau o mana de ajutor, ca sa nu se chinuie prea mult! )
Au promis spectacol si s-au tinut de promisiune: LORD OF THE DANCE luni, Mai 31 2010
Uncategorized dansatori, irlandezi, lord of the dance, spectacol 10:46 pm
Daaaa! Am fost in aceasta dupa-amiaza la Sala Palatului, la spectacolul fabulos prezentat de trupa de dans irlandenza “Lord of the Dance”. De foarte, foarte mult timp nu am mai fost la un spectacol atat de impecabil prezentat! Eu sunt o fire care mereu, da’ mereu, tre’ sa am ceva de comentat. E, cu privire la prestatia dansatorilor irlandezi, nu am decat cuvinte de lauda. Totul a fost impecabil: costume, muzica, lumini, coregrafie. De vis! Cand am optat “pentru” a merge la spectacol, aveam asteptari la un spectacol bun, dar nu extraordinar. Pe o scena, care mi s-a parut destul de micutza pentru ei, formatia s-a prezentat intr-un numar de aproximativ 30 de dansatori, acompaniati in anumite momente de 2 violonisti si o solista. Lorzii dansului s-au prezentat cu o poveste in care Binele si Raul s-au luptat in pasi de dans. Pasi de dans sincronizati la secunda. De o exactitate uimitoare. Show-ul a fost “condimentat” cu lumini si efecte pirotehnice. Prestatia artistilor a ridicat in picioare o sala intreaga care, spre surprinderea mea, a fost plina, in ciuda faptului ca un bilet nu a fost tocmai ieftin! M-a bucurat sa vad oameni care au apreciat ceva de calitate, au bisat, au aplaudat si totul cu foarte mult bun simt.
A fost un show total! Imi pare rau ca n-am avut un aparat foto performant, ca altii , ca sa va fi aratat si poze. Mi-au iesit niste poze pe care daca le-as posta, as strica farmecul spectacolului care a fost impecabil. Ma repet, stiu, dar merita!
Excursia de zi cu zi marți, Mai 11 2010
Uncategorized atitudine, autobuz, bucuresti, calatorie, oameni, ratb 10:54 pm
Ma gandesc de ceva timp sa va povestesc cateva dintre “peripetiile” pe care le vad, le traiesc, in mica excursie, vorba unui prieten, pe care o fac in fiecare zi in drumul meu casa – munca, dus – intors. Pana sa ma mut in Prelungirea Ghencea, am stat la o distanta de doar cateva staii de locul de munca (Unirea) si deci, nu mi-a fost dat sa vad foarte multe in transportul in comun. Acum insa, calatorind cel putin o ora pana la munca, ce mi-e dat sa vad cateodata… Nu mai degraba de aceasta seara. M-am urcat in 122 de la Eroilor. Pe un scaun un tanar la vre 28-30 de ani, parea ca doarme. La o curba un pic mai brusca a autobuzului, baiatu’ pica de pe scaun, cade lat si nu se misca. Dupa haine… parea un om al strazii. S-a aplecat un baiat sa vada daca are puls, i-a dat doua palme ca sa-l trezeasca, insa omu’ nu misca. Avea puls insa. “Sa cheme cineva ambulanta” spune el. In secunda doi intrebarea care mi-a venit in minte a fost: “cine te impiedica pe tine sa nu suni?”. Din autobuz se auzeau apoi tot felul de voci: “un drogat”, “a, da, e beat mort”, “cheama cineva politia?”. Ma uitam si nu-mi venea sa cred. Asa, si daca e drogat, te pune cineva sa-l iei acasa? Nu e tot om? De bine nu ajungi in situatia aia! In fine, nu suna nimeni nicaieri… toata lumea isi dadea cu parerea, critica, dar nimeni nu facea nimic. Pun mana pe telefon sa sun la salvare, si in timp ce asteptam la telefon merg la sofer sa-i spun ce s-a intamplat si sa-mi zica unde sa spun ambulantei ca stationam. Vine soferu’ sa vada ce s-a intamplat, imi spune ce statie sa spun si statea cu tanarul lesinat. In timp ce vorbeam la telefon, un domn de langa mine, un pic panicat: “vezi ca o sa-ti ceara cnp-ul” de parca i-as fi dat contul din banca. Dar, apoi, ca sa-si faca romanul nostru “felul” pana la capat, se aud cateva voci: “vai, cum, stationam pentru un drogat?!”. Oameni buni, care-i treaba? Oare nu suntem toti oameni? Ma intreb: daca oricare dintre oamenii care vociferau, picau pur si simplu pe strada din cauza unei caderi de calciu, ameteli etc si trecea lumea pe langa ei fara sa le dea o mana de ajutor, cum ar fi fost? La noi e inradacinata in mentalitate, o conceptie gresita si unii vad precum calul. La nici 2 min de stationare a venit ambulanta a luat tanarul lesinat pe targa si pentru o pierdere de timp de maxim 5 minute insumate, mai aveam putin si aveam in cap jumate de autobuz ca mi-am permis sa spun celor de la salvare ca stationam pana ajunge o masina, ca sa-l ia pe cel in cauza. Ce vroiai frate, sa alerge salvarea dupa 122 si sa ghiceasca daca este corect autobuzul urmarit?!? Dupa ce autobuzul si-a reluat traseul, comentariile n-au incetat, bineinteles: ca trebuia…, ca era bine daca… etc. La vorbe si teorie, cred ca nu ne intrece nimeni.
Si ca sa “raman” tot in autobuz, si tot la calitatea de vorbareti a romanilor, am sa inchei cu o intamplare hazlie, petrecuta tot in timpul excursiei mele de zi cu zi. Era dimineata. In autobuz se urca un domn, bine imbracat, care focaliza cu privirea persoane. N-am fost atenta care-i erau preferintele, caci initial am avut impresia ca este de la controlul biletelor. Dar, ma inselasem. Pune ochii pe o tipa blonda, frumusica, aranjata cu o fusta eleganta, dar nu scurta sau imbracata provocator. Se apropie de ea, se lipeste de ea si la un moment dat ii intinde o carte de vizita. Nu stiu ce i-o fi spus, dar tot autobuzul stia care era mesajul ei: “Fir-ai al dracu’ de curvar nenoricit, tu ce ma crezi o panarama? Du-te mai frustratule si caute in alta parte! De unde naiba ma cunosti tu pe mine de-ti permiti asta?” Cat l-a injurat, cat la spurcat… ca la prima statie omu’ era coborat, si nu stiu daca va mai repeta prea curand gestul facut. Acum… fie vorba intre noi, din punctul meu de vedere, o femeia care se respecta, nu face circ, da pur si simplu “ignore” si gata.
O sa mai scriu cat de curand, cred, un post in care o sa va povestesc despre intamplarile petrecute in timp ce astept dimineata in statie autobuzul sa plec spre servici…
Lectie miercuri, Apr 21 2010
Uncategorized lectie, povata, viata 11:38 am
Am primit-o pe email si am spus ca e pacat sa nu-i dau “share” : “ Intr-o buna zi, magarul unui taran cazu intr-o fantana. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore intregi, in timp ce taranul cauta sa vada ce e de facut. Pana la urma, taranul hotari ca magarul si-asa era batran, iar ca fantana, oricum secata, tot trebuia sa fie acoperita odata si-odata. Si ca nu mai merita osteneala de a-l scoate pe magar din adancul fantanei. Asa ca taranul isi chema vecinii, ca sa-i dea o mana de ajutor. Fiecare dintre ei apuca cate o lopata si incepura sa arunce de zor pamant inauntrul fantanei.
Magarul pricepu de indata ce i se pregatea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupa cateva lopeti bune de pamant, magarul se potoli si tacu. Taranul privi in adancul fantanei si ramase uluit de ce vazu.
Cu fiecare lopata de pamant, magarul cel batran facea ceva neasteptat: se scutura de pamant si pasea deasupra lui. In curand, toata lumea fu martora cu surprindere cum magarul, ajuns pana la gura fantanei, sari peste ghizduri si iesi frematand…
Viata va arunca poate si peste tine cu pamant si cu tot felul de greutati…
Secretul pentru a iesi din fantana este sa te scuturi de acest pamant si sa-l folosesti pentru a urca un pas mai sus. Fiecare din greutatile noastre este o ocazie pentru un pas in sus. Putem iesi din adancurile cele mai profunde daca nu ne dam batuti. Foloseste pamantul pe care ti-l arunca peste tine ca sa mergi inainte.
Aminteste-ti de cele 5 reguli pentru a fi fericit:
1) Curata-ti inima de ura, frica, egoism.
2) Scuteste-ti mintea de preocupari inutile.
3) Simplifica-ti viata si fa-o mai frumoasa.
4) Daruieste mai mult si asteapta mai putin.
5) Iubeste mai mult si… scutura-te de pamant, pentru ca in viata asta, tu trebuie sa fii solutia, nu problema.”
